Imi placea chimia

Am fost pasionat de chimie si de fizica. Mai intai fizica. In clasa a 6-a. In clasa a 7-a a aparut si chimia. Aveam un profesor dur. Foarte dur chiar. Cel putin asa ziceau toti. Avea niste reguli destul de ciudate. Trebuia sa scriem cu creionul. Titlul se sublinia cu rosu si subtitlul cu albastru. La oral puteai sa iei maxim 9 si 10 puteai lua doar in lucrare de control. Eu am luat 6 si 8. Asta in primul semestru. Oarecum rezonabil. Desi in rest aveam 8 cea mai mica medie. Si era la istorie. Pe care nu am suportat-o niciodata. In semestrul doi, lucrurile au inceput tragic. Am luat 5. Si asta la lucrare. Profesorul deja ne separase. In cei pana in 7 si in cei peste 7. Cu cei peste 7, care erau de fapt "cele", facea probleme pentru olimpiada. Noi, restu`, plebea, trebuiam sa recitam lectia. Pentru un 5, de obicei... De unde nu e mult, nu prea ai ce sa scazi. Mama s-a alarmat. Era profesoara. S-a gandit sa mearga la scoala. Ca cine stie ce prostie am facut. Cam batea la ochi, ce-i drept. Aveam chimia intr-un laborator. Luni, ultima ora. De dimineata, mi-a zis mama ca vine negresit.
Cand a intrat profesorul in clasa, prima data s-a uitat la mine. E clar! A venit mama.
Si incepe lectia. La sfarsit un experiment. Potasiul este scos din petrol, curatat frumos si pus in apa. Bucatica aia minuscula a inceput sa alerge ca nebuna in timp ce s-a aprins intr-o flacara rosiatica. Spectaculos. Profesorul: Iote la el, al dracu` potasiul asta. Ce naiba are? Cu o saptamana inainte, ne prezentase sodiul, care si el fugea ca nebunul, dar fara artificii. Profesorul: De ce se aprinde Potasiul si Sodiul nu? Trei maini ridicate. Doo de 10 si mana mea. Profesoru`: Ia zi tu, mah, ca sunt curios ce parere ai. EU: - Pai are electronul de valenta pe un strat mai indepartat, deci este mai instabil, deci este mai electropozitiv. Reactia este mai violenta. Stupoare. Nu ma credea nimeni. Fetele de 10 ramasesera cu mana pe sus. Ele aveau probabil alta parere. Ceilalti habar n-aveau. Mie mi se parea un detaliu nesemnificativ. Era ceva evident ce ar fi trebuit sa stie toata lumea. Profesorul ma credea, dar nu ii venea sa creada ca am zis eu asta. In fine. Urmeaza un zambet. Un "bravo mah, nu ma asteptam". Potasiul se consumase tot. S-a stins flacara. Si profesorul s-a indreptat spre catalog. Am luat un 9. Mi se parea incorect! A venit mama, am zis si eu o chestie, si omul simtit a profitat de ocazie ca am deschis gura sa imi dea un 9. Plec oarecum dezamagit. Cand ies din clasa. Mama...: Care e profesorul tau? Eu: Ha? Nu-l mai stii? Ca doar ce ai vorbit cu el... Mama: Nu, nu am vorbit cu el! Chiar nu vorbise. A fost un moment de emotie. Mi-am dat seama ca m-am prins de ceva de care nu se mai prinsese nimeni. Si a inceput sa imi placa si chimia. M-a bagat si pe mine la lotul de "olimpici". De fapt chiar am obtinut un loc trei pe judet. Dar doar in clasa a opta. A zis ca in clasa a saptea nu ne lasa sa participam. Ca ne facem de ras. Era dragut in clasa a opta. Faceam pregatire la romana, de la 7:00 si fugeam jumate de diagonala de oras sa ajung la 10:30 la scoala, la pregatirea la chimie. Cand ajungeam, se chinuiau cu o problema. Profesorul se distra. Eu intram si le aratam ca au uitat apa din reactie, sau pe cea din concentratia nu stiu carei substante, si de aia nu le dadea raspunsul. Cand sa dau proba practica, sa trec de pe locul 3 pe locul 2 si sa merg pe tara, am aflat cu stupoare ca proba la chimie coincide cu cea de la fizica. A trebuit sa aleg. Am mers pe tara la fizica. Poate mi-am schimbat viata in acel moment. Nu am de unde sa stiu. Dar nu imi pare rau. Eu pastrez doar amintirile frumoase.