Cracovia, o tara de basm cu regi si dragoni, palate, biserici si mancare buna

Norocul meu este un cerc. Vecinatatea lui "foarte mult ghinion" este intr-o parte "mult ghinion" si in cealalta parte "noroc enorm". Cand ma infig cu capul in cate o chestie dureroasa, acul destul de sensibil sare in zona cu noroc. E un echilibru instabil care imi face viata traibila. Din propria experienta, toate lucrurile extraordinare contin un gram de noroc, putina prostie, dupa gust, niste nebunie, taiata cubulete si mult curaj. De curaj nu iti dai seama decat la sfarsit.
Dar sa incepem cu inceputul. Ca asa e frumos. Prin martie, a sarit in fata mea o ocazie sa ajung in Cracovia. Cum urma sa fie ceva extraordinar, mai intai a trebuit sa platesc prin transpiratie si incercari care mai de care mai haioase. Primul lucru pe care l-am facut, a fost sa imi pierd buletinul. Exact cum, nu imi amintesc. Cert este ca atunci cand am fost invitat in Polonia, nu aveam cum sa plec. A fost foarte distractiv sa imi fac pasaport. Ca buletinul se face mai greu decat pasaportul. Pe scurt, am reusit sa iau pasaportul pe 28 mai. Timp record, as zice, tinand cont ca mi-am facut buletin temporar si certificat de nastere pentru asta. Abia sambata seara, pe 23 iunie am inteles de ce a trebuit sa astept asa de mult. Pe 23 iunie este o sarbatoare in Polonia. Si eu trebuia sa ajung chiar atunci. A fost cel mai potrivit moment pentru a trai momente unice.
Am reusit sa procur bilete de avion, dus si intors, pentru mine si un pretin bun. Mii de multumiri pentru ajutorul acordat in acest demers. Nu zic cui, dar vor sti singuri cand vor citi ce am scris.
Vineri seara, pe la ora 10 am terminat de spalat hainele pentru excursie. Aveam de gand sa stau treaz, intrucat plecarea era la ora 6:00. Pe la 1 am primit intariri. O vizita pentru care imi pierdusem orice speranta. Timpul a trecut foarte placut pana pe la 4, cand mi-am dat seama ca sunt in intarziere. Doream sa zic doar ca dimineata a inceput foarte frumos. Atat de frumos, ca atunci cand am ajuns cu avionul deasupra norilor mi se parea un loc cunoscut. Parca mai plutisem putin pe acolo deja. Singura diferenta era ca acum aveam centura de siguranta si ochii deschisi. Multumesc pe aceasta cale musafirului meu. Din nou, nu dau nume, dar va sti ca ii multumesc, cand va citi.
Avionul era mititel, biletele erau la clasa "economic". Dar nervos si puternic. E prima data cand zbor si pot sa zic ca mi-a placut. Cel mai tare moment a fost imediat dupa decolare cand pilotul a decis sa se inscrie brusc pe traiectoria corecta. Manevra a fost fina, dar viteza si unghiul de deviere mi-au dat senzatii tari. M-am gandit cum o fi intr-un avion de vanatoare. Am mai trait senzatii asemanatoare in motaigne rouse. Dar atunci eram intr-un parc de distractii. Calatoria a fost piperata si cu niste turbulente dragute. Si o aterizare cu scartaieli de roti, asa cat sa te bucuri ca ai aterizat. Am servit si mic dejun. Format dintr-un pachetzel mic cu cateva recipiente mici. Deh, clasa economic... Dar cafeaua era buna. Si compania de asemenea. Am ras incontinuu. De remarcat instructajul stewardului care in momentul in care arata usile din fatza avea plamele in dreptul urechilor (avionul era foarte mic), iar semnul facut ar fi putut fi interpretat: "si acum imi explodeaza capul". Cum vocea inregistrata era in poloneza si io habar n-am poloneza, momentul a fost foarte credibil. In starea in care eram, momentul cand s-au impartit ceaiurile si cafelele si stewardesa a scapat pe jos lamaile, mi s-a parut absolut hilar. Dar mi s-a parut nepoliticos sa rad ca idiotul si am incercat sa ma abtin. Ceea ce a sporit savoarea momentului.
Dupa o ora si 45 de minute eram in Varsovia. Cautand un suc. Si un loc sa fumez o tigara. Am constat ca in Polonia nu se pot folosi Euro, decat la casa de schimb valutar. Moneda poloneza, zlotul, este comparabil cu leul, cursul fiind cam de 3,7 zloti la un euro. Preturile cam ca la noi. Un pachet de tigari e 5.85 zloti. Ca tigarile mi le pusesem in bagaj. Mai era un pachet inceput, dar il uitasem acasa. Eram cu capul in nori inainte sa plec. Ca si pasta de dinti o uitasem. Ca mereu trebuie sa uiti ceva. Bine ca nu am uitat pasaportul...
Am uitat sa povestesc un moment fenomenal. Pe otopeni, dupa ce treci de punctul de control in care te verifica de metale, am descoperit 4 urne transparente ce contineau obiecte confiscate. Cele mai remarcabile erau: un spray paralizant, o cheie de 18, o potcoava, cu cui de cale ferata, un surub de 18, un set de tacamuri, un cleste de instalatii sanitare. Mai erau cateva. Am facut si poze. O sa le pun si pe ele. Si o sa adaug un link in acest post. Dar nu acum.
Pe la 9, rupt de somn, am ajuns in Cracovia. Distractie mare la bagaje. Al meu a fost primul. Intrucat m-am gandit sa nu ma duc cu mana goala, pusesem o sticla de Lacrima lui Ovidiu. Infasurata bine in haine. Desigur, sticla se sparsese. De fapt se pulverizase. Bagajul era intr-o punga mare, usor aburita. Cand am deschis bagajul, hainele mele chefuiau, cantau si dansau, imbibate bine in vin. Bine ca nu s-au udat si tigarile sau ca nu au gasit hainele pachetul, ca daca se apucau si de fumat, imi dadeam foc la valiza... Doar trebuia sa le fi spalat degeaba si de asemenea calcat degeaba. Noroc cu tehnologia. Ca le-am putut spala usor. "Cazarea" a fost intr-o mansarda. Intr-o vilisoara draguta dintr-un cartier aproape de centru. Pozele vor fi si aici. Foarte mult bun gust si nimic inutil. Simplu si elegant. Acum vreau si eu mansarda. Cand o sa imi fac rost de vila...
Foamea a batut somnul si dorinta de a cunoaste localnicele despre care auzisem doar cuvinte de lauda, ne-au indemnat sa incepem plimbarea. Cracovia este la o inaltime considerabila, pentru ca in fiecare curte exista cate un brad, iar aerul era foarte curat. Ne-a trecut somnul. Ne-am suparat foerte tare pe Romania. Totul era impecabil. Nu am vazut o hartie pe strada. Tone de verdeata. Oameni zambitori si cosuri speciale pt reciclare. Si nu erau de forma. Cineva chiar le folosea. A urmat o injuratura printre dinti, un "uite bah, ca se poate", "numai noi mai suntem jegosi". Normal ca Polonia este in UE dinaintea noastra. Neavand rabdare sa mai cautam, ne-am pacalit foamea cu un Kebap. Care se serveste cu tot cu furculitza, sa il poti manca decent. Am reusit totusi sa ma murdaresc cu sos pe maini si sa raman fara servetel. Dar asta era asa, de distractie.
Am ajuns pe malul raului, vis-a-vis de castelul Wawel. Splendid este un cuvant urat, fata de ceea ce vedeam de fapt. Ce mi-a placut foarte mult - pistele pentru biciclete. Semafor separat pentru biciclete. Ce mai, chiar te puteai deplasa prin tot orasul cu bcicleta, fara sa iti fie frica sa nu te calce masinile. Si desi era cam ora 11, sambata, foarte multe biciclete. Pe malul raului se amenaja o scena uriasa. Habar n-aveam de ce. Am aflat mai tarziu. Si bine am facut ca am aflat! Am cautat un loc, sa "'puscam" o bere. Am gasit o terasa cu mese de lemn si banci de lemn sau leagane. Foarte frumoasa ideea. Oamenii erau putini. Terasa abia se deschidea, totusi era un tip vesel. Probabil luptase vitejeste dis-de-dimineata cu berea. Dar era simpatic, nu violent. Incerca sa intre in vorba cu niste turiste cam de 50 de ani. Ele stiau doar rusa, el le vorbea intr-un fel de engleza si mai mult se intelegeau prin semne. Am hotarat ca trebuie sa dorm si ne-am intors pentru o ora de somn. M-am enervat ca trebuie sa ma trezesc, dar erau foarte multe de vazut. Si chiar mi-a trecut somnul cand m-am intalnit cu un carnat. Au polonezii niste carnati... Dar despre asta, in episodul urmator. Am sa savurez aceasta poveste, iar acum imi este prea foame sa continui si in plus, articolul ar deveni enervant de mare si poate plictisitor. Si mai e si tarziu si mi-am promis ca dimineatza ma duc in parc sa calc iarba in pas vioi si am mai promis, pe deasupra si solemn, ca ajung mereu la timp la birou. Asa ca momentan, va urma....

Actualitati de vineri

M-am gandit ca ar fi fun sa imi fac planuri pentru weekend si luni sa vad ce a iesit. Cred ca o sa fie delir. Asemanari intre plan si realitate cam cat intre Brad Pitt si mine. Pentru weekendu` asta am sa zbor. Dap. O sa zbor cu un prieten. Super tare ar fi sa ma opresc aici. Nici nu ar fi ciudat, dupa doi ani de armata orice poate fi posibil. Cine s-a gandit la prostii, felicitari. Cine nu, tot asa. Voi zbura cu avionul. In Polonia. Mai exact in Cracovia. Cum in fiecare an am beneficiat de un surogat de concediu, asa va fi si anul asta. Ma refer la perioada. 3 zile. Locatia va fi interesanta. Pacat ca nu imi place istoria. Cel putin o sa gustam berea locala. Procnoza meteo e incurajatoare. O sa ploua 3 zile. Deci fauna locala s-ar putea sa stea ascunsa. Daca nu, cine stie, poate facem si prostii. Ca sa nu fie chiar asa de dezamagiti cei cu mintea mov. Probabil o sa procur dulciuri pentru la birou, sa le multumesc sefilor mei pentru bunatatea si indulgenta aratata. Am facut prostii joi, am ajuns pe la 4 la birou. Dar azi am recuperat. Ca mi-am terminat treaba. Sunt curios daca o sa citeasca cineva 34 de test-case-uri. Dar nu mai e problema mea. Luni ma duc sa ii indulcesc. Drum bun-mi si lu` colegu`. Un pretin. Il stiti din articolu` cu Iron Maiden. Daca vreti sa dati de mine, si nu ma gasiti in retea, nu-i bai. Sunt ok. Nu am roaming. Trimiteti cu incredere SMS-uri. O sa le citesc marti. Sau mail. Folositi numele blogului pentru inspiratie.
A, si vreau catus pe mormant. Daca pica... Avionu... Si daca nu pica, tot cactus o sa vreau, care mai traiti pana atunci, daca nu muriti si voi....

Despre sisteme de valori...

In primul rand vreau sa fac o completare la mesajul anterior. Am fost informat ca drepturile omului s-au modificat putin. Citez: "acum exista reguli care trebuiesc respectate, adica obligatii, nu dreptul de a cauta fericirea". Parerea mea este ca ideea de baza se pastreaza. Cum de mult nu mai exista onoare, sau cuvantul unui om nu mai valoreaza cat valora inainte, au aparut reguli si obligatii, astfel incat cat mai multi oameni sa isi gaseasca fericirea. Suntem educati de mici. Cum, asta e alta poveste. Suntem expusi la tot felul de informatii. Avem tot felul de experiente. Rezultatul este formarea unui sistem de valori. Daca toate sistemele de valori ar fi structurate corect. Daca valorile adevarate ar fi pe primul loc, legile ar putea fi eliminate. Acum, "valoros" este o notiune cu sfera variabila. Totusi, si in cazul acestor tipuri de notiuni putem spune cu certitudine daca ceva este sigur valoros sau nu. Cred ca a venit vremea sa ne reevaluam sistemele de valori. Eu deja l-am demontat pe al meu si il studiez pe bucatele. Deja am descoperit cateva chestii grave - am fost instare sa imi cumpar un pachet de tigari in locul unui sanvis, desi eram flamand. Fie ca diferentele dintre sistemele noastre de valori sa fie doar in zona de "incertitudine". Sa fie mai valoros un tricou verde decat o camasa albastra. Sa nu mai fie mai valoros un viciu decat un prieten sau o stare de betie decat o dimineata de alergat in parc. Prectic, si una si alta consuma tot atata timp, numai ca una iti face bine imediat si rau imediat dupa, si cealalta iti face mai intai rau, dar mult bine ceva mai tarziu. Jos cu lenea! Jos cu egoismul! Hai fericirea! Pentru cat mai multi!

Get up!...Stand up!

Ma gandeam in seara asta la valorile umanitatii. Sanatate si fericire. Astea sunt. Pentru fericire lucrurile sunt simple. Toate nevoile trebuiesc satisfacute. Care sunt nevoile, asta e putin mai complicat. Scrie in cartea de psihologie. In principiu, majoritatea pot fi satisfacute de bani. Dar banii sunt doar un mijloc. Diferenta e destul de subtila. De ce exista fite? Pai una din nevoi, la fel de importanta ca foamea si setea, este nevoia de recunoastere a valorii personale. Cand valoarea lipseste, este inlocuita de tot felul de surogate. Pe scut fite. Nu intru in amanunte, avem tone de exemple. Masina mea e cea mai tare, muzica mea se aude cel mai bine, sunt cea mai frumoasa, etc. Sa revenim la acele valori. Pai din declaratia de independenta a Americii - traiasca ideea de Abraham Lincoln, ca omul nu mai e de mult - si azi in drepturile omului, apare fericirea. In mai multe forme. Pe scurt, dreptul de a fi fericit, Si catva metode prin care poti ajunge la fericire. Principiile de baza ale democratiei sunt: 1. Ai dreptul sa faci orice. 2. Libertatea unui individ se termina acolo unde incepe libertatea altui individ. Din pacate de multe ori, al doilea principiu nu se prea aplica. Daca ar fi aplicat, ar fi chiar toata lumea fericita. Egalitatea in sanse, este cuprinsa in aceste principii. Tot. Absolut toata filozofia omenirii se poate reduce la aceste principii. Din pacate, iar din pacate, pentru a pricepe unde este braiera dintre libertati, ai nevoie de putina inteligenta. Uneori aceasta inteligenta lipseste. A ajutat religia, dictand cele 10 porunci. Au fost tot felul de legi, pentru a delimita aceasta granita. Practic, daca oamenii ar fi destul de inteligenti si cu bun simt, nu ar mai fi nevoie de Babau' care sa te oblige sa fii mai putin egoist. Care e problema cu oamenii simtiti? Simplu. Si eu fac la fel, dar oamenii simtiti, tind sa isi limiteze propria libertate tocmai pentru a fii siguri ca nu o calca pe a altora. Aici vroiam sa ajung. Oameni buni, reevaluati libertatea voastra. Nu va mai lasati calcati in picioare. Aveti dreptul sa fiti fericit. Sunteti mai inteligenti ca muzicantul care nu va lasa sa dormiti. Vorbiti-i politicos. Mintiti-l. Manipulati-l sa opreasca muzica. O VA FACE! Nu fiti agresivi. Singurul raspuns la agresiune, va fi agresiunea. S-ar putea sa pierdeti. Fiti diplomati. Si o sa va fie mai bine. De asemenea, cand iti place o domnisoara, aici sigur toti cunosc subiectul, macar odata li s-a intamlat chestia asta. Asigurati-va ca afla si ea. S-ar putea sa ii convina. Am constatat ca daca o fata vrea companie, i-o poti oferii pe a ta, iar daca nu, poti sa fi superman, nu va reactiona pozitiv. Nu va fie teama sa cereti ceea ce va doriti. Va refuza, nu-i nimic. Nu va scade valuarea. A fost o simpla situatie de nepotrivire. Nu deveniti obsesivi. Intindeti-va la maxim in granita libertatii voastre. La fel mereu in viata. Faza cu domnisoara a fost doar un exemplu. Stiu ca e greu sa iti evaluezi situatia in mod obiectiv, mai ales ca iti cunosti defectele. Dar ceilalti nu le cunosc. Ganditi cea mai avantajoasa metoda de a cere ceva. Si Isus zicea: "- Cere si ti se va da!". Nu e nimeni obligat sa te intrebe ce vrei. Depinde de tine. Si daca reusesi sa pastrezi acea bruma de politete, o sa ai surprize. Ideea ramane deschisa. O voi continua, desfacand-o in idei mai mici.

Sa trecem la chestii dure

Probabil ca am petrecut cam mult timp invatand. Relativ la media colegilor. Sunt o gramada de chestii pe care le-am ratat, stand acasa sa invat. Dar nu ma plang. Nici nu ar fi corect. Mult mai mult timp am pierdut jucanduma. Ma gandeam ca daca aveam eu google cand eram mic, ce tare eram acum. Desi cred ca la o analiza mai amanuntita, ideea nu prea sta in picioare. Poate as fi avut mult mai multe informatii la dispozitie, dar modul de gandire mi s-a dezvoltat tot la scoala. Cum era o vorba. Cultura generala este ceea ce ti-a ramas dupa ca nu ti-a mai ramas nimic. Unde vreau de fapt sa ajung? Pai m-am cam spariat de felul in care evolueaza scoala romaneasca. Se scot ore de stiinte exacte. S-au injumatatit. Probabil fac parte din ultima generatie care a facut scoala calumea. Si la facultate e la fel. Teste grila la Facultatea de matematica-informantica. Se dau 12 grile din 40 propuse care se afla pe un forum. NU trebuie sa inveti sa gandesti. E suficient sa memorezi. Oare are cineva un scop sa devina oamenii idioti? Poate am paranoia. Poate am dreptate. Oamenii idioti sunt usor de controlat, de manipulat. Si vor face ce li se spune, cu zambetul pe buze. Vor fi convinsi ca ceea ce fac este bine. M-am suparat ca viata ne este controlata de idioti. Prosti dar multi. Si nu ai ce sa le faci. Mai bine ma opresc aici. Ganditi. Invatati sa ganditi. In fiecare zi! Sa nu ajungem sa facem scoli in particular, prin beciuri, cu frica de autoritati. Ca nu mai e mult si matematica va fi interzisa....

Imi placea chimia

Am fost pasionat de chimie si de fizica. Mai intai fizica. In clasa a 6-a. In clasa a 7-a a aparut si chimia. Aveam un profesor dur. Foarte dur chiar. Cel putin asa ziceau toti. Avea niste reguli destul de ciudate. Trebuia sa scriem cu creionul. Titlul se sublinia cu rosu si subtitlul cu albastru. La oral puteai sa iei maxim 9 si 10 puteai lua doar in lucrare de control. Eu am luat 6 si 8. Asta in primul semestru. Oarecum rezonabil. Desi in rest aveam 8 cea mai mica medie. Si era la istorie. Pe care nu am suportat-o niciodata. In semestrul doi, lucrurile au inceput tragic. Am luat 5. Si asta la lucrare. Profesorul deja ne separase. In cei pana in 7 si in cei peste 7. Cu cei peste 7, care erau de fapt "cele", facea probleme pentru olimpiada. Noi, restu`, plebea, trebuiam sa recitam lectia. Pentru un 5, de obicei... De unde nu e mult, nu prea ai ce sa scazi. Mama s-a alarmat. Era profesoara. S-a gandit sa mearga la scoala. Ca cine stie ce prostie am facut. Cam batea la ochi, ce-i drept. Aveam chimia intr-un laborator. Luni, ultima ora. De dimineata, mi-a zis mama ca vine negresit.
Cand a intrat profesorul in clasa, prima data s-a uitat la mine. E clar! A venit mama.
Si incepe lectia. La sfarsit un experiment. Potasiul este scos din petrol, curatat frumos si pus in apa. Bucatica aia minuscula a inceput sa alerge ca nebuna in timp ce s-a aprins intr-o flacara rosiatica. Spectaculos. Profesorul: Iote la el, al dracu` potasiul asta. Ce naiba are? Cu o saptamana inainte, ne prezentase sodiul, care si el fugea ca nebunul, dar fara artificii. Profesorul: De ce se aprinde Potasiul si Sodiul nu? Trei maini ridicate. Doo de 10 si mana mea. Profesoru`: Ia zi tu, mah, ca sunt curios ce parere ai. EU: - Pai are electronul de valenta pe un strat mai indepartat, deci este mai instabil, deci este mai electropozitiv. Reactia este mai violenta. Stupoare. Nu ma credea nimeni. Fetele de 10 ramasesera cu mana pe sus. Ele aveau probabil alta parere. Ceilalti habar n-aveau. Mie mi se parea un detaliu nesemnificativ. Era ceva evident ce ar fi trebuit sa stie toata lumea. Profesorul ma credea, dar nu ii venea sa creada ca am zis eu asta. In fine. Urmeaza un zambet. Un "bravo mah, nu ma asteptam". Potasiul se consumase tot. S-a stins flacara. Si profesorul s-a indreptat spre catalog. Am luat un 9. Mi se parea incorect! A venit mama, am zis si eu o chestie, si omul simtit a profitat de ocazie ca am deschis gura sa imi dea un 9. Plec oarecum dezamagit. Cand ies din clasa. Mama...: Care e profesorul tau? Eu: Ha? Nu-l mai stii? Ca doar ce ai vorbit cu el... Mama: Nu, nu am vorbit cu el! Chiar nu vorbise. A fost un moment de emotie. Mi-am dat seama ca m-am prins de ceva de care nu se mai prinsese nimeni. Si a inceput sa imi placa si chimia. M-a bagat si pe mine la lotul de "olimpici". De fapt chiar am obtinut un loc trei pe judet. Dar doar in clasa a opta. A zis ca in clasa a saptea nu ne lasa sa participam. Ca ne facem de ras. Era dragut in clasa a opta. Faceam pregatire la romana, de la 7:00 si fugeam jumate de diagonala de oras sa ajung la 10:30 la scoala, la pregatirea la chimie. Cand ajungeam, se chinuiau cu o problema. Profesorul se distra. Eu intram si le aratam ca au uitat apa din reactie, sau pe cea din concentratia nu stiu carei substante, si de aia nu le dadea raspunsul. Cand sa dau proba practica, sa trec de pe locul 3 pe locul 2 si sa merg pe tara, am aflat cu stupoare ca proba la chimie coincide cu cea de la fizica. A trebuit sa aleg. Am mers pe tara la fizica. Poate mi-am schimbat viata in acel moment. Nu am de unde sa stiu. Dar nu imi pare rau. Eu pastrez doar amintirile frumoase.

Poveste din armata

Eu am facut doi ani de armata. Stiu. Lumea fuge de armata. Eu am pastrat echilibrul universal. Zilele de armata ale altora, le-am facut eu.
De fapt nu a fost chiar asa de tragic. Era totusi o forma superioara de armata (Academia Tehnica Militara). Am slabit tare mult in vremea aia. Chiar ma gandeam sa recomand tratamentul ca regim de slabit. Dar nu merita riscul de a ramane in sistem.
Calde si reci sunt peste tot. Insa sunt doua momente absolut impresionante pe care vreau sa mi le amintesc.
Distractia a inceput cu 5 saptamani de pregatire militara pentru depunerea juramantului. Dupa vreo trei saptamani de ceai cu bromura, si facut liste cu ce sa cumpere careva de la chiosc (ca nu aveam voie sa parasim incinta, trebuia sa numim un norocos care sa cumpere pentru toti), multe zile ploioase in care ne chinuiam care mai de care sa batem pasul ala de defilare, inviorari la ora 6, frecat bocancii si mese delicioase din carne de oase de miel..., dupa cum ziceam, dupa 3 saptamani s-a intamplat ca intr-o zi sa ne sincronizam cu totii. La comanda "Companie...Stai" trebuiau sa se mai auda 3 pasi. La noi se auzeau mereu ori 2, ori 4 ori uneori chiar 5-6. Dupa 3 saptamani am reusit toti 72 sa ne sincronizam. Si a sunat foarte frumos. Pe urma ne punea sa alergam si sa batem cate trei pasi din aia frumosi, sa se auda daca suntem toti sincronizati. Frumos. Foarte Frumos. Dupa ce am plecat eu, s-a scos si pasul de defilare. Sa le fie mai usor.

In acelasi context, mai era un moment frumos. Duminica seara. Dupa primele 5 saptamani, aveam voie sa plecam in weekend pe acasa. Un an am ramas in cazarma. 27 de omuletzi in dormitor cu paturi suprapuse. Ne suportam destul de usor la inceput, ce era iarna. Vara, era alta poveste. Dar despre vara si 54 de sosete dupa o zi de poligon va povestesc in alt post. Deci, sa revenim. Duminica seara, se intorceau oamenii de pe la casele lor, cu o camasa curata, doo perechi de sosete si o geanta cu mancare. Mancarea care in mod normal ar fi trebuit sa ajunga o saptamana sau doua, era consumata la cina de Duminica. Se luau doua paturi. Si se faceau masa. Se mai luau doua paturi, pe post de scaune. Si cine fusese acasa, intindea frumos pentru toata lumea. Eu ii dadeam gata cu cornuletele facute de bunica. In fine, versurile acelea cu "ai mancat cu mine, din aceeasi farfurie" au un sens.
Dupa ce am plecat eu, oamenii stau mai civilizat. Cate 5-6 in camera. Dar s-a pierdut ceva. Mesele alea, dialogurile alea printre inghitzituri. Un: "-Mai respirati fratilor, ca e destul pentru toata lumea!". Un: "-Hai bah si tu! Vezi ca aici nu esti invitat decat o singura data!"...
Priceless - cum zicea reclama.

Cine era Loki

Mie imi place Loki. E un nume dat Dracu`. Exista oarece similitudini intre mine si zeul Nordic. Da. Loki era un zeu in mitologia Nordica. Zeul focului si al deceptiei. Avea rolul de a rupe monotonia, prin glume uneori proaste. Partea proasta era ca nu ii ieseau totdeauna bine. Dar reusea intr-un final sa indrepte singur lucrurile. Asta patesc si eu mai mereu. De aici si BadKarma. Mereu se strica ceva. Mereu ceva merge prost. Si mereu reusesc in ultima clipa sa remediez situatia. De fapt as putea spune ca sunt chiar norocos. E ca in fazele alea cand isi rupe unu` o mana si ii zici: - Ce noroc ai avut, puteai sa iti rupi gatul. Metaforic vorbind, inca nu mi-am rupt gatul, dar membre mi-am rupt cat balaurul pe opt biti si-a rupt capete... Ca sa intelegeti mai bine conceptul de Loki, am sa va dau un hint. Masca - filmul. In film zice ca aia era masca lui Loki. Nu stiu cati au observat asta. E acel ceva din tine, care e rau, dar si bun si de care iti este rusine, ca nu se cade. Loki rupe relgulile, in final chiar ii inlatura pe toti zeii, dar asta abia la sfarsitul lumii. El de fapt nici nu era zeu de la inceput. A fost adoptat de Odin, talal zeilor, in urma unei batalii, cand era inca un copil. Ramane mereu prins intre doua lumi si e neintales. E sarea si piperul. E acel ceva rau care te face sa apreciezi ce ai bun.
Asta vine probabil din copilara mea complexata. Care a fost. Si care mi-a dat mai mult timp sa meditez si sa invat. Vedem ce o iesi.
Pana una alta, raman decis sa pastrez ideile de BadKarma si Loki.

Discutie de messenger...

Un pretin: Ce asculti?
Eu: Can I play with madness...
Un pretin: Ok, dude, but do not break it. I need it back!

Nu am copyright pt. idee. Am 30 days trial doar....

Ideea numarul doi

In toate filmele cu super-eroi muschii bat inteligenta. Mi se pare aiurea si de Hollywood. De obicei apare un Superman, care poarta chilotii peste pantaloni, si are ca dusman de moarte un tip genial care stie toata fizica si chimia de pe lume. Mai e si bun economist, ca are o gramada de bani. Si el, eroul, face niste gafe de te doare mintea. Si are ocazia sa moara de mai multe ori, dar fiind invulnerabil, scapa. In viata nu prea e asa. Consider ca cel inteligent are sanse mai bune. Ceva gen Batman. In Justice League, Batman e cel mai "fraier". El nu are aproape nici o supra-putere. Dar el e creierul. El detine laboratorul. El e micul Dexter. Scoate tot felul de device-uri si isi da mereu seama de punctele slabe ale adversarilor. Abordarea este oarecum logica. Doar 15% din oameni au inteligenta peste medie. Si din ei, doar 2% sunt chiar geniali. Cine plateste biletele? Pai restu` de 70% - pana la 100% mai sunt idiotii si retardatii. Si atunci ei trebuie sa creada ca au o sansa. Ce este minunat despre inteligenta, este ca si ea, ca si muschii, poate fi antrenata. Jucati sah? Cititi pe Wikipedia cand aflati ceva interesant? Google va da raspunsuri istete? Faceti aceeasi greseala de doua ori? E mai greu decat cu fizicul, dar si mintea poate creste. Vorba aceea, 10% folosim din ea. Mai e loc destul. NU pierdeti timpul. GANDITI!

Ganduri si idei

Mie nu prea imi place sa citesc. Sa imi fie rusine. In afara de cartile obligatorii pentru scoala si documentatia tehnica, singurele chestii care imi mai gadila mintea sunt cartile SF. Poate si Fantasy. Asta pana a aparut Warcraft si Diablo. NU neaparat povestea sau modul prozaic si skillul autorului. Mie imi plac ideile. De nu putine ori m-a dezamagit finalul. Dar exista multe carti cu idei geniale. Pe care le poti pastra in forma bruta.
Acum am sa va povestesc despre o idee care m-a atras din tinerete. Cartea ce o contine se numeste Solarienii si e scrisa de Norman Spinrad. A fost publicata de Nemira, prin 1994-1995. Destul de putin probabil sa o mai gasiti. Poate in format electronic. Care e ideea? Pai se numea "Grup Organic". Societatea se diviza in loc de familii ca celula de baza, in grupuri organice. Era vorba de fapt de mai multe "familii", sau cupluri, alese pe baza de talente, astfel incat intreg grupul sa contina toate talentele importante. Chestia asta se face de fapt si in prezent. Daca ai nevoie de un doctor, te duci la un prieten doctor. Daca ai probleme cu calculatorul, cauti un preten din IT. Daca vrei sa dai o petrecere, ceri sfatul unui petrecaret. Si daca vrei sa faci sport, sigur o sa il intrebi pe cel mai in forma din prieteni care e secretul lui.
Grupul organic ajunge sa inlocuiasca familia din mai multe motive. Avantajele sunt clare. Dar in plus de asta, conceptul de familie ajunge sa fie schimbat. NU se mai fac nunti. Se fac contracte. Iti place de cineva? Contract de doi ani. Trece timpul? Vrei sa iti prelungesti contractul? Incepi sa mai aduci o floare. Mai faci si tu curat. Mai faci un sport. Mai citesti un articol despre cum sa o resfeti. A, vreti un copil? Nici o problema. Contract pe 10 ani. Din proprie experienta, o casatorie se cam termina in 10 ani (mama stie...). Si de ce sa te chinuiesti cu acte si divort.
De ce am prezentat ideea? Si de ce mi s-a parut asa de interesanta? Pe langa avantajele deja descrise, mai era ceva. Problema unuia din grup era a tuturor. Si stiu din armata, din doi ani de armata, ca problemele ii apropie pe oameni. Si fiind inlocuitorul familiei, sexul era liber intre mebrii grupului. Si de ce nu?
Daca as putea sa accept sa fiu inselat, as prefera sa stiu ca este vorba de cineva sanatos. Poate chiar un prieten. E jignitor. Si tradarea pare dubla. Dar sa fim realisti... Mai bine asa, decat cu un necunoscut. Plus ca e una sa faci sex si alta sa faci dragoste. Poate sunt prea sentimentalist. Dar cu un mic efort de imaginatie, poti considera sexul un masaj. In scop strict terapeutic, e ca si cum ai manca cu cineva din aceeasi farfurie. Desigur, exemplul asta poate fi putin extrem. Eu personal sunt ceva mai open minded. Si in plus, era vorba doar de o idee.
Cititi cartea. E interesanta. Ca actiune ar putea parea putin puerila. Filozofia insa, e destul de tare.

Fericirea

Pesimistul vede jumatatea goala a paharului, oprimistul pe cea plina, iar inginerul observa ca paharul este prea mare. Parerea mea este ca si de data asta inginerul are gandirea cea mai sanatoasa. Cea mai simpla cale spre fericire este rearanjarea pretentiilor si a prioritatilor. Discutam la un momentdat daca sunt mai fericit decat un calugar Shaolin. Probabil ca nu. Acum fiecare alege. Adam si Eva au ales copacul cunoasterii si au renuntat la fericirea din rai. Daca nu te chinuiesti putin, nu prea ai cum sa apreciezi. Dar cand vrei o pauza, poti sa incerci sa vrei mai putin de la tine.

Ce cadou ai alege?

Problema asta ne roade pe toti, macar in fiecare an odata. Ai un prieten sau o prietena buna. Te-a chemat la chef. NU poti sa lipsesti. Fondurile ca de obicei sunt insuficiente. Daca este cumva si o persoana mai avuta, optiunile aproape ca dispar. Sunt genul practic. Si prefer sa iau ceva practic.
Prin liceu erau de mare pret pixurile si stilourile mai de lux. Un Parker si te scoteai onorabil. Acum, cand nu am mai scris cu pixu` decat pe bonurile de casa cand platesc cu cardu`, nu se mai preteaza.
Ar mai merge o sticla de sampanie, sau ceva tare, un Red Label, un Jack, un Jose, un Ivan... Dar poate nu bea...
Un pretin d-al meu, nu-l stii tu, a primit odata cadou un cui. Daca ai vietuit prin caminele politehnicii, si ai avut o viata cat de cat studenteasca, semnificatia gestului cel putin te-ar face sa razi....
Eu am primit un desfundator de chiuvete. Se chema "The Tool". Si conform inscriptiilor de pe el, marea si potenta. Dar inscriptiile respective erau adaugate cu markeru` de niste minti inovatoare. Daca ai talent, poti scrie ceva de duh cam pe orice suprafata. Va fi apreciata originalitatea si efortul de gandire...
Ar mai merge niste ciocolata. Da... Ciocolata te face vesel. Si un strop va ramane in compozitia celui ce o mananca tot restul vietii. E ca un ritual, daca mananca cu totii. Dar asta nu merge decat la o onomastica...
Un tricou personalizat. Din acela cu "The Man" si "The Legend". Sau "Stefan" si "Cel MARE"...
Desigur cu sagetile de rigoare... V-ati prins?
Astept sugestii. Si promit ca mai fac un post cu best of...

Bun venit! Mai stai putin. Pana mai apuc sa scriu. Poate te intorci :) Promit ca o sa debitez frumos!